Drumul spre centru

Am fost iar la Centrul Gandhi la un nou workshop, despre Săgetător. De data aceasta nu am mai umblat prin cimitir, însă am experimentat nişte trăiri despre care merită să scriu.

Îmi plac mult atelierele pe care le ţin Edo şi Ildiko pentru că nu sunt doar teorii, nu preiei doar informaţia şi pleci cu ea acasă, ci trăieşti, experimentezi, integrezi energia zodiei despre care vorba. O iei cu tine, o vieţuieşti şi înţelegi că tu nu eşti doar zodia în care te-ai născut, ci eşti una cu toate şi să trăieşti separat de restul e o iluzie. Şi e minunat să simţi transformarea, trecerea de la o energie la alta, felul în care sufletul tău este rând pe rând balanţă, apoi scorpion şi iată, acum, săgetător şi apoi tot aşa într-o spirală continuă, infinită.

Ieri, m-am dus veselă acolo, bucuroasă că în sfârşit păşim de pe tărâmul tenebros şi transformator al scorpionului în ţinutul plin de lumină şi idealism al săgetătorului. Dar mi-a trecut repede veselia. Pentru că de-a lungul zilei am conştientizat că „la tăţi ni-i greu” şi că acest drum spre lumină şi spre atingerea idealului nu este deloc uşor şi nu e ca şi cum am pocni din degete. E cu muncă şi cu determinare şi mai ales cu asumare şi conştientizare. Pentru că degeaba ai un ideal dacă nu faci şi primul pas înspre el, degeaba ţinteşti cel mai sus, dacă nu lansezi şi săgeata sau că, dimpotrivă, degeaba ai arcul şi săgeata, dacă pierzi din vedere ţinta, ochiul de rubin al păsării de aur.

10846336_10203038082701093_603675496576305393_n

Mi-am amintit în timpul atelierului de sărbătoarea spiralei de la şcoala Waldorf. Cel mai mult iubesc această sărbătoare – este atât de plină de semnificaţii, atât de încărcată de trăiri şi de conştientizări, încât de fiecare dată îmi dau lacrimile când o vieţuiesc.

Într-o atmosferă de linişte deplină, copiii păşesc pe drumul spiralei până la singura luminiţă aprinsă în centru. Aprind şi ei o lumânare şi apoi fac drumul înapoi, spre lume, lăsând luminiţa lor, aprinsă, undeva pe cale. Încet, încet, lumina sporeşte şi în final, spirala devine luminată, vie, trăită.

10388627_10152858885537731_4073303561706590412_n

Despre asta este această perioadă a săgetătorului – despre drumul spre centru, spre lumina din inima noastră, spre „diamantul” interior, după cum ne spuneau zilele trecute educatoarele de la Waldorf.

Şi nu e deloc un drum uşor, pentru că mai degrabă ştim să alergăm după himere din afara noastră, mai degrabă ştim să-i învăţăm pe alţii ce şi cum să facă să-şi atingă idealurile, mai bine ne pricepem să le rezolvăm altora problemele, mai iscusiţi suntem când vine vorba de a face lucruri pentru alţii. Însă când vine vorba să ne întoarcem către noi, nu ne place deloc. Ne apucă frica, frica de puterea noastră, de ceea ce am putea realiza. Mi se pare că, uneori, lumina ne sperie mai mult decât întunericul.

Ieri, la atelier, am făcut un exerciţiu de „day dreaming” în care trebuia să ne povestim cel mai măreţ vis al nostru, despre care aproape credem ce este irealizabil, dar chiar şi aşa să-l scoatem la lumină, să-l povestim. Şi mă simţeam aiurea – mă încânta ideea de a visa, dar nu prea îmi venea să cred că voi reuşi eu vreodată să vieţuiesc acel vis. Şi cumva, m-am supărat în sinea mea. Unde, când am pierdut entuziasmul acela de copil care crede că totul e posibil? De ce să nu-mi dau voie să cred că aş putea să trăiesc într-o zi ceea ce povesteam? De ce am mereu sentimentul că nu merit?

Pentru că nu am făcut drumul, nu am ajuns încă la „diamantul” meu interior. Îl intuiesc, ştiu că e acolo, dar mi-e teamă să-l scot la lumină, mi-e teamă să-l arăt lumii, mi-e teamă să nu mă orbească strălucirea lui. Dar ieri am prins curaj şi o să păşesc cu îndrăzneală pe acest drum spre esenţa luminoasă din mine. Pentru că, iată, precum în spirala copiilor, când aprinzi flacăra interioară poţi dărui şi altora din ea şi astfel sporeşte în lume iubirea şi lumina.

Cum o să fac asta? Ştiţi cum se mănâncă elefantul? … Linguriţă cu linguriţă.

Aşa că, pas cu pas, voi face şi eu drumul spre centru şi voi lucra la aducerea visurilor în realitate. Pentru că da, e frumos să visezi, să ai idealuri, să fii optimist şi încrezător, dar când vine vorba de manifestare, e musai să-ţi faci partea ta.

Aşa că, daţi-mi un arc şi o săgeată!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s