Iubește, iartă și fă bine!

”Cine zice că este în lumină și urăște pe fratele său, este încă în întuneric până acum.” – 1Ioan, 2:9

Începuse un post. Și mă hotărâsem smerită să postesc. Mă gândeam deja la cât de bine mă voi simți la sfârșit când voi fi reușit să purific și trup și suflet și mă voi simți ușoară ca o pană plutind în vânt, așa cum se întâmplase odată, demult, în copilăria mea. Mă simțeam încrezătoare, plină de avânt și eram sigură că va fi ”un succes”. Și apoi a venit testul. A doua zi, ego-ul meu deja străbătuse cale lungă și în mintea mea mă asemănam cu sfinții. Deh, așa lucrează ispitele. Și iată că la un moment dat îmi bate la ușă un cerșetor – nu se întâmplase niciodată de când locuiam aici. Eu eram nervoasă din nu știu ce motiv și când am deschis m-am înfuriat și mai tare pentru că îndrăznise să apară într-un moment în care nici nu aveam ce să-i dau, deci îmi răpea șansa de a face milostenie și pentru asta era vinovat. M-am răstit la el: ”Ce să-ți dau și ție?” Am închis ușa și m-am uitat prin bucătărie; am dat cu ochii de niște mere pricăjite, culese cu o zi înainte de prin muzeul satului. Le-am luat și am ieșit iar și i le-am dat. Cu furie! Peste câteva minute, am auzit din casă zgomotul merelor izbindu-se de ușă și ieșind pe scara blocului am văzut cum se rostogoleau pe trepte, împrăștiate cu aceeași furie cu care le ”dăruisem” eu. Dar înțelesesem? Nu! M-am înfuriat și mai tare și i-am strigat:”De ce le-ai aruncat?” Dar nu a mai fost nimeni să-mi răspundă. Am adunat merele și în timp ce le așezam iar într-un bol, m-am trezit plângând: iată ce plină de smerenie făcusem eu bine, iată ce roadă bună făceam, ce bine mă ocupam de postit și de iubit aproapele. Primisem șansa de a face bine și o risipisem cu furie. Am înțeles atunci că orgoliul meu mă adusese aici. Eram sigură că voi reuși să postesc și să mă smeresc și iată, la primul test am picat ca un pai secerat.

Am observat acest tipar repetându-se adesea. De câte ori m-am decis în sinea mea să iubesc, să iert, să fac bine, au apărut testele și de multe ori, de cele mai multe ori, cu tristețe îmi dădeam seama că le tot pic. Pentru că e ușor să declar la mine acasă că îmi iubesc aproapele, dar când Dumnezeu îmi trimite un aproape greu de iubit, mereu înțeleg că mai am de muncit.

Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?
Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

Matei, 5:44

Nu? E ușor să iubești pe cei dragi, apropiați, pe cei la fel cu tine, pe cei frumoși și ”iubibili”. Dar când ți se oferă ocazia să-ți depășești condiția și să iubești mai mult, nu mai este la fel. Devine din ce în ce mai greu. Mintea noastră vine cu tot felul de argumente care să ne demonstreze că persoana respectivă nu merită să fie iubită și că nu greșești dacă nu reușești să iubești. Cum să iubești un criminal, un tâlhar, un politician corupt, un homosexual, o femeie care avortează, un șef autoritar, un străin, un arab, un musulman? Nu ai motive să îi iubești, ba mai mult, unii dintre ei, dacă nu îți sunt cel mult indiferenți, îți provoacă accese de revoltă, furie, poate chiar ură. Pentru că fac rău și cum să-i iubești pe cei care fac rău?

Am urmărit în ultima vreme războaiele pornite în online și cum de după fiecare tastatură fiecare dintre noi devine pe rând înțeleptul care are toată învățătura cea bună sau fanaticul care crede orb în cauza lui. Și am ajuns să mă întreb cum ar fi dacă tot ceea ce reproșăm celuilalt, celui despre care considerăm că face rău, ne-am reproșa de fapt nouă? Cum ar fi dacă am conștientiza că de fapt revolta pe care o simțim pleacă înspre celălalt ca să revină la noi și să ne arate că nimic din ce e în afara noastră nu ar exista dacă nu ar avea de fapt rădăcinile în noi înșine. Un astfel de mod de a gândi poate duce foarte ușor la ideea că asta naște sentimentul de vină, culpabilizarea. Și atunci îl refuzăm din start. Îi negăm dreptul la existență. Dar este vorba despre conștiență, prezență și asumare. Despre a ne da seama că cea mai mare iluzie a tuturor timpurilor este separarea. Toți suntem Unul! Toți ne naștem din aceeași sursă și în fiecare dintre noi există rădăcinile binelui și ale răului. Unii reușesc mai bine, alții mai puțin, dar nu înseamnă că nu merită să fie iubiți.

Că iat4-de-cupeă, cerșetorul de la ușa mea eram eu. Eu care ceream adesea lui Dumnezeu să-mi dea: pace, iubire, smerenie, blândețe. Și am rămas oarbă la toate ocaziile pe care mi le-a trimis pentru a manifesta ceea ce ceream. Dumnezeu îmi trimitea de fiecare dată o nouă cupă, un nou dar, însă eu priveam mereu cu tristețe la cupele mele goale, trăind sentimentul că nimic nu-mi iese. Dar refuzam în același timp să-mi deschid inima și să primesc în ea pe cel străin, pe cel neiubit. Refuzam să-mi acord mie iubire, considerându-mă nedemnă. Și cum să-l iubesc pe celălalt când măsura cu care îmi măsuram mie era atât de goală? Pe de altă parte, poate că adesea am ratat să văd în ”merele pricăjite” pe care Dumnezeu mi le-a trimis darurile sale, șansa la creștere și evoluție și le-am împrăștiat aiurea cu furie și cu ură, fâcându-mi mereu alte planuri și având alte așteptări.

M-am gândit zilele acestea la toate momentele când Dumnezeu a iertat – pe femeia adulterină, pe tâlharul de pe cruce, pe vameș, pe toți cei care erau de neiubit. Mi-am amintit apoi de toate situațiile în care eu am primit iertare – de la un profesor, de la un părinte, de la Dumnezeu prin mijlocirea preotului, și apoi la momentele când nu mi s-a iertat, când am fost certată și pedepsită. Și am văzut limpede că atunci când am fost iertată, am simțit atâta pace și recunoștință și m-am străduit din răsputeri să fac bine. Am simțit că s-au dezlegat lanțuri grele care îmi țineau sufletul cocoșat și inima copleșită de această cocoașă, în așa fel încât să nu vadă Lumina, Adevărul. De șaptezeci de ori câte șapte ni s-a zis să iertăm, iar eu am ratat asta la primul colț al sufletului meu. Cred că asta înseamnă să mori cu dreptatea în mână – să crezi, păcălit de ego, că ai dreptate să nu-i iubești pe cei care fac rău.

Am înțeles acum că în îndemnul lui Iisus de a ierta, de a-ți iubi vrăjmașul, de a accepta și iubi pe cel Străin  stă puterea fiecăruia de a schimba lumea. Pentru că atunci când răspundem urii cu ură, asta formează un lanț al infinitului care duce moștenirea mai departe. Dar când acționăm diferit, când ”întoarcem și celălalt obraz”, când iubim pe cel imposibil de iubit, atunci rupem acel lanț și punem bun început unui alt tipar, altui model care să se perpetueze. E atât de simplu și atât de greu.

Dacă e ceva ce aș vrea să-i pot învăța pe copiii mei, asta este: Iubește, iartă și fă bine!

Pentru că istoria ne-a arătat că orice a fost luptă, protest, militare pentru o cauză sau alta a sfârșit mereu în moarte – moartea sufletului. Am progresat, da, ca civilizație, dar cu ce preț? Acela al înstrăinării, al adâncirii în iluzia separării, al unor noi și noi proteste și lupte în numele păcii și al iubirii. Dar iubirea nu presupune niciodată luptă!

Nu mai cred în luptă. Nu mai cred în proteste. Și de fiecare dată când cineva protestează împotriva cuiva sau a ceva, eu mă strădui să-l iubesc și pe cel neiubit. Nu-mi iese aproape niciodată, dar o să mă strădui până în ultima zi. Pentru că și-au câștigat acest drept când Hristos a ales să învie și pentru ei.  Și pentru că eu chiar cred că putem schimba lumea iubind, iertând și prin toate gesturile mici și frumoase pe care le facem pentru cei din jurul nostru. Fiecare dintre noi are puterea asta. Trebuie doar să o folosim.

Așa că – Iubește, Iartă și Fă bine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s