Constelații familiale și sentimentul eternului

Acum câțiva ani, vreo trei cred, am văzut-o prima dată pe Edo la Zen Fest. Venise să vorbească despre constelații familiale. Au fost atunci câteva mesaje care mi-au adus lacrimi în ochi și o oarecare frică legată de ceea ce aș putea descoperi răscolind în trecutul familiei. Așa că, deși fascinată, m-am ferit de această metodă de explorare interioară. Până acum. Săptămâna trecută am fost pentru prima dată la constelații și sunt convinsă că o să mai merg o vreme pentru că am primit acolo multe binecuvântări.

Nu o să scriu despre ce sunt constelațiile familiale – la o căutare google se pot afla aceste informații și se găsesc chiar și video-uri cu constelații, deși nu se înțelege mare lucru din ele decât despre cum se desfășoară tehnic. Experimentarea lor înseamnă mult mai mult decât ce se vede într-un video.

arbore-genealogic-m

Vreau să scriu despre cum am trăit eu această zi de constelații.

Acum vreo doi ani, la intrarea Soarelui în Scorpion, tot pe la Edo îmi străluceau ochii și prin cimitirul vecin cu ea și trăiam alte revelații și învățam alte lucruri despre mine. Nimic nu e întâmplător, așa că anul acesta, așa s-a potrivit că tot la trecerea Soarelui din Balanță în Scorpion s-a nimerit să programeze Edo constelațiile. Pentru mine a fost cu atât mai semnificativ cu cât Scorpionul îmi ocupă casa a XII-a și de curând a intrat și Jupiter în joc. Deci să fie cu vindecare și alchimizare și integrare în absolut.

03b3e127869e35b5070b101e0ef1462e--the-divine-tree-of-life

Am ajuns acolo cu mari emoții și cu multe întrebări. Știam partea tehnică despre ce și cum se întâmplă. Însă nimeni nu ar fi putut să mă ”avertizeze” despre ceea ce voi simți. Cred că am trăit toată paleta de emoții, am plâns, am râs, am fost tristă și furioasă, am simțit pace, acceptare, dar și revoltă. Și ceea ce e mai important este că am trăit totul fără să mai trec prin filtrul minții așa cum fac mereu. De data aceasta a fost altceva. Constelațiile ating sufletul, vorbesc inimii și inima nu are nevoie de explicații logice, raționale. Și pe această inimă a mea eu nu știu să o ascult. Cred că foarte puțini știm. Pentru că ne temem. Dar ar trebui să învățăm ”Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei, 6:21) Sau invers – în inimă stau ascunse comorile noastre.

Este foarte greu să scrii despre ce se întâmplă la constelații, Edo ne-a avertizat, dar vreau să punctez câteva idei care poate vor folosi nehotărâților care, ca și mine,  amână să se caute la suflet.

Așadar, poți merge cu o problemă proprie și o dezlegi într-o constelație sau poți merge ca simplu reprezentant și participi la punerea în scenă a celorlalte constelații. Oricum ar fi, a fost fascinant să observ pe parcursul întregii zile cum toate celelalte cazuri expuse mi-au vorbit și mie. Problemele aduse în discuție mi se adresau în aceeași măsură și m-au ajutat să înțeleg într-o nouă lumină chestiuni care mă măcinau în relațiile cu cei apropiați și care dintr-o dată păreau că se deznoadă ca un fir ce a așteptat multă vreme să fie descâlcit. De multe ori rămânem blocați în anumite situații de viață pentru care dăm vina pe trecutul nostru. Nu reușești să ai o relație armonioasă? Mama e de vină că ți-a imprimat un tipar nesănătos. Nu poți avansa în carieră? Părinții sunt vinovați că te-au făcut să te simți mic și incompetent. Nu faci bani? Familia e vinovată că ți-a transmis convingeri nesănătoase legate de avuție. Și tot așa. Și te duci la constelații într-o zi de octombrie rece, crezând că durerea ta e cea mai mare ca să afli că tata e un inocent și mama e prinsă într-o durere a ei și mai mare și că noroc că mai este printre cei vii. Și dintr-o dată printre lacrimile ce îți curg șiroaie pe obraji se face lumină. O lumină pe care ochii sufletului nu erau pregătiți să o vadă până atunci și înțelegi că există ceva mai mare decât tine, ceva care țese fire nevăzute ce ne leagă pe toți într-o țesătură minunată. Și te cuprinde o iubire infinită și simți compasiune pentru tot ceea ce este și îți vine să te ierți până și pe tine – pentru că meriți. Și nu mai ai nevoie de nici o explicație rațională. Nu înțelegi prea bine ce se întâmplă, ego-ul e luat prin surprindere și se uită dezarmat cum plângi și cum în piept tresaltă inima, acea inimă uitată acolo ca un slujitor neînsemnat dar fără de care totul s-ar nărui. Și nici nu ai nevoie să înțelegi. Timpul se suspendă. Ceea ce credeai că e normal se suspendă și intri într-un fel de realitate paralelă în care trăiești altfel – cu sufletul. Îmi vine în gând că nu întâmplător suntem 70% apă și în astrologie apa este legată de emoții și de sentimente; acolo este comoara noastră.

download

Limbajul devine unul comun, al inimii și transcende cuvintele. Într-una dintre constelații, persoana în cauză s-a adresat participantei ce o reprezenta pe mama sa în maghiară. ”Mama” sa, blocată într-o poziție rigidă până atunci, copleșită de propria durere, s-a prăbușit pe podea într-un plâns cathartic și eliberator. La sfârșit am fost stupefiați cu toții să aflăm că ”mama” în cauză nu cunoștea un singur cuvânt din limba maghiară. Și totuși a primit mesajul, pentru că acesta se adresa inimii.

Am fost la rândul meu surprinsă, când, reprezentând diverse personaje din poveștile celorlalte fete, m-am trezit acționând sau simțind lucruri fără să le gândesc, fără să le intenționez. Pur și simplu m-am trezit făcându-le. Iar din afară, privind, mi s-a părut extraordinar cum se punea în scenă, de la sine, situația persoanei care își făcea constelația. Și cum se revelau adevăruri neașteptate. Și am realizat cum de multe ori suntem prinși în diverse situații crezând, dorind să dăm vina pe altcineva. Iată, am probleme cu încrederea de sine pentru că tata era un tip autoritar, iar în constelație, tata dispare încet încet într-un colț al camerei ca să te lase să VEZI, nu cu ochii fizici ci cu cei sufletești că există în tine o parte neglijată, renegată, neascultată și pentru că e atât de aproape de tine, te orbește pur și simplu, îți ia ochii ca să te facă să o asculți. Și viața capătă dintr-o dată altă direcție și pleci acasă cu alt scop și cu sufletul plin de noi speranțe.

În ceea ce mă privește, am ajuns acolo cu același sentiment de greutate și de ”problema mea e cea mai mare” ca să aflu că atunci când ți-e greu, trebuie pur și simplu să lași jos. Credeam că de ceva vreme e ușor pentru mine să îmi accept vulnerabilitatea și imperfecțiunea. Credeam că am făcut pace cu latura mea întunecată. Dar asta se întâmpla doar la nivelul discursului mental, nu și în adâncul ființei mele. Plângând cu scuturături, cu Edo ținându-mă de mână, am înțeles că oamenii vin în viețile noastre să ne ajute, să ne fie sprijin, să ne oglindească spre a integra părți din noi pe care pur și simplu refuzăm să le acceptăm pentru că nu corespund standardelor pe care le-am preluat cine știe de unde pe parcursul evoluției noastre. Am înțeles că am timp și că nu mai trebuie să mă grăbesc nicăieri pentru că sufletul meu e etern și e veșnic în legătură cu Dumnezeu, cu Adevărul. În scurta viață de-aici, din lumea asta, lucrurile par uneori să galopeze și ego-ul îmi șoptește mereu că nu sunt suficient de bună, că nu fac destul, că rămân în urmă. Dar Sufletul, Sufletul știe Adevărul, iar Adevărul este în afara Timpului. Este etern. Așa că am o veșnicie la dispoziție să mă bucur de tot ceea ce este.

Și iată, Edo îmi intinde un șervețel și când vreau să-mi ridic mâna uitată în poală, o simt ca de plumb, ca și cum purta de multă vreme o greutate uriașă. Și îmi vine să scutur. Îmi scutur brațele de toată acea apăsare. Brațele pornesc din inimă. Îmi scutur inima de întuneric, de neiubire, de neiertare. ”Lasă jos dacă ți-e greu” – are ardeleanul o vorbă. Și las jos și dintr-o dată simt că am AER! Respir! Și energia curge altfel prin mine.

Și poate că nimic din ce scriu eu aici nu are sens. Edo ne-a avertizat. Dar dinamica relației care mă măcina înainte de constelații s-a schimbat dintr-o dată. Și nu am mai simțit la fel ca înainte. Și mai mult decât atât, am simțit că îmi iau înapoi puterea, pentru că energia pe care o pierdeam aiurea s-a reîntors la mine și mi-a dat aripi noi.

Așadar, dacă vreți senzații extreme, adrenalină la maxim, plâns cu scuturături, experiențe intense și transformatoare, vă recomand călduros să încercați constelațiile familiale. Mie mi-a plăcut cu Edo – e un adevărat maestru. M-am simțit în siguranță cu ea. Și mi-a plăcut abordarea ei – nu m-a purtat prin moși, strămoși ci a stat cu mine în prezentul vieții mele și m-a pus față în față cu mine însămi, nu cu morții mei. Și cred că asta m-a ajutat mult mai mult decât să aflu că vreo stră-străbunică a murit cu nu-știu-ce durere neîmpărtășită. Vorba aceea – morții cu morții și viii cu viii. Deși nu neg că și să afli că o problemă a părinților nu are nici o legătură cu tine poate fi purificator și te poate  elibera de sentimentul de vină și autoblamare, lăsând energia să curgă armonios din nou.

Mergeți la constelații! Merită să trăiți măcar o dată ceea ce se petrece acolo, pentru că oricât aș scrie eu, cuvintele sunt sărace, puține, nu pot exprima inexprimabilul.

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s