Harta Eurilor

(Sau cum să te aduni când te-ai împrăștiat) Doamne, da’ greu o mai fost! Anul ăsta.  Și au trecut numa’ două luni. Ştiu, la tăți ni-i greu, da’ nu la fel. Eu, cu mămicitul; și când dă Sfântul și intră streptococi şi alte dihănii în prunci și rămân singură cu trei copii acasă, parcă îmi … Mai mult Harta Eurilor

Yoga Forever!

Azi am fost la yoga. Am fost pe drumuri zilele acestea şi nu prea mi-am găsit locul pentru yoga cea de toate zilele. Ştiam că va fi greu mai ales că am fost anunţaţi că vom lucra pe deschiderea şoldurilor. Dar m-am dus. Şi ce binecuvântare! De fiecare dată e greu, dar e un greu … Mai mult Yoga Forever!

Un fir de praf

Duminică dimineaţa. Linişte. De fapt cântă un cântec. David Gray – Sail away. Pe repeat. Îmi beau cafeaua (pe care nu ar trebui sa o beau), mă pregătesc să merg la a doua zi de iniţiere în terapia cu îngeri cu Delia.  Sunt aşa, nicicum. În ultima vreme am tot fost în carusel. Mă învârt … Mai mult Un fir de praf

Yoga, my love!

M-am îndrăgostit de yoga. De fapt cu yoga, mă îndrăgostesc în fiecare zi de mine. Nici nu ştiu cum am ajuns să dau de yoga, dar cred că de multă vreme primeam mesaje în direcţia asta şi eu pur şi simplu nu le vedeam. Noroc că Universul ăsta e destul de insistent şi nu te … Mai mult Yoga, my love!